Proiect ucenicie

Școala de ucenici

În anul 2014 LIBERTY Galați a inițiat un program educațional pentru atragerea de noi muncitori tineri și susținerea sistemului local de învățământ tehnic. Școala de Ucenici este un program plătit, dedicat tinerilor absolvenți de liceu și școli profesionale. Aceasta se desfășoară pe o perioadă de 18 luni, în două etape. Prima etapă durează șase luni și este dedicată formării profesionale prin participarea ucenicilor la sesiuni de dezvoltare a competențelor tehnice, dar și comportamentale, precum: comunicarea, lucrul în echipă, sesiuni de team-building. Cea de-a doua etapă se defărșoară pe o perioadă de 12 luni, timp în care ucenicii devin autonomi la locul de muncă.

Pe tot parcursul școlii, ucenicii sunt îndrumați de mentorii din cadrul  departamentelor locale.

Din 2014 până în prezent, Școala de Ucenici a atras în compania noastră peste 500 de tineri calificați în domeniul electric, mecanic și tehnic. De asemenea, compania continuă și adâncește parteneriatele cu toate liceele cu profil tehnic și școlile profesionale din județele Galați și Brăila.

Înscrierile la Școala de Ucenici se fac telefonic la numerele 0236.80.1088 / 0236.80.1117. Pentru mai multe informații puteți accesa pagina de Facebook Ucenicie LIBERTY Galați.